Radio Mania

Interne

Starea lui Florin Piersic ”se ameliorează ușor”

Starea lui Florin Piersic ”se ameliorează ușor”

Starea lui Florin Piersic ”se ameliorează ușor”

Starea lui Florin Piersic ”se ameliorează ușor”.




Starea de sănătate a celebrului actor Florin Piersic începe să se îmbunătățească treptat, dar acesta rămâne în continuare internat în secția de terapie intensivă a Spitalului Foișor din București.

Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balș, a oferit o perspectivă asupra evoluției sale medicale, în cadrul Știrilor PRO TV.

”Înainte de toate, aș spune așa: veștile sunt bune, evoluția continuă să fie bună, e adevărat că facem pași mărunți și e de așteptat. Vorbim de un pacient care până la urmă este fragil și prin vârstă și prin bolile cronice. Mi-a transmis mai multe mesaje. Primul a fost că se pregătește să vă transmită dumneavoastră, admiratorilor, și când spun admiratori, cred că sunt vreo 20 de milioane, plus câteva milioane în afara țării. O să gândească un mesaj cu vorbele dumnealui. Exact așa mi-a spus. Până una-alta, este încrezător și noi suntem, lucrurile merg bine, nu numai legat de momentul operator, dar și din punct de vedere cardiac.” – a declarat Marinescu.

După o intervenție chirurgicală de înlocuire a protezei de la genunchi, medicii sunt prudenți, având în vedere vârsta și alte probleme de sănătate ale actorului.

Florin Piersic beneficiază de o atentă îngrijire medicală și se preconizează că în curând va fi consultat și de un medic infecționist și un cardiolog de la Institutul Matei Balș.

Evoluția sa este considerată stabilă, iar progresele sale sunt înregistrate treptat. El va continua să fie monitorizat în secția de terapie intensivă, cel puțin pentru următoarele zile.

De la începutul spitalizării, a fost supervizat de o echipă multidisciplinară formată din medici ortopezi, specialiști în terapie intensivă, infecționisti și cardiologi.

Complicațiile au apărut la jumătatea lunii aprilie, când actorul a dezvoltat o infecție, posibil ca urmare a unei branule, care s-a extins în organism, determinând formarea de colonii de bacterii la două dispozitive medicale implantate.




Unul dintre aceste dispozitive este proteza de la genunchiul stâng, care a fost înlocuită la Spitalul Foișor cu una temporară, care eliberează antibiotice.

De asemenea, la spitalul din Cluj, s-a intervenit pentru îndepărtarea sondei de la stimulatorul cardiac al actorului, deoarece și acolo s-au identificat colonii de bacterii.

Foto: Florin Piersic – Facebook